loading...
loading...
Loading...

SCURTA ISTORIE A ASTROLOGIEI - ZODIACUL EUROPEAN

     Din zorii civilizatiei, oamenii au privit spre cer, spre stele si planete, in speranta de a obtine inspiratie si indicii pentru a deslusi viitorul. Multa vreme insa, astrologia a fost un domeniu rezervat numai regalitatii si catorva initiati. Nu era insa o fericire sa fii astrologul regelui, mai ales daca horoscopul nu era pe placul suveranului capricios, sau, si mai rau, daca astrele prevesteau viitoare nenorociri.
     Exista dovezi, increstate pe oase de animale, care ne arata ca stramosii nostrii nomazi erau constienti de diverse evenimente celeste cu 15 000 de ani i. Hr. Odata cu stabilizarea populatiilor si intemeierea de asezari permanente, a devenit imperativ pentru oameni sa-si organizeze viata si activitatile in functie de succesiunea perioadelor de ploaie si seceta. Astfel, pentru populatiile agrare, in jur de anul 9000 i. Hr, observarea Soarelui si Lunii a devenit elementul central al vietii de zi cu zi, intr-o perioada plina de superstitii ce provocau multa teama. Au aparut astfel numeroase mituri si interpretari, care s-au extins ulterior, asupra planetelor si constelatiilor. Astfel se explica aparitia monumentelor megalitice atat de sofisticate, de genul celui de la Stinehange, care demonstreaza nivelul inalt la care se ajunsese in privinta cunostintelor de matematica si astronomie, in perioada 4000 – 2000 i. Hr. Aceste cunostinte au fost preluate de civilizatia in aflata in plina dezvoltare in asa-numitul “leagan al civilizatiilor”, Mesopotamia.
     Civilizatia sumeriana a fost prima civilizatie care a lasat inregistrari scrise pe tablete de lut (scrierea cuneiforma) si se pare ca nivelul cunostintelor de matematica si astronomie era echivalent a ceea ce se cunostea in secolul al XVII-lea, in Europa, in aceste domenii.
     Se considera ca, in jur de anul 2000 i. Hr, divinatia, astronomia si matematica s-au reunit, dand nastere unui sistem astrologic structurat. In primele faze, astrologia mesopotamiana s-a marginit sa schiteze cum pot influenta evenimentele celeste viata oamenilor si a regatului. Soarele, Luna, planetele erau vazute ca zei si jucau un rol esential in divinatie si in elaborarea profetiilor. Astrologia era insa numai unul dintre mijloacele folosite de stramosi pentru divinatie, pentru ca diverse semnificatii se vedeau in tot ceea ce-i inconjura. Indelunga observare a miscarilor celeste, a culorii si pozitiei planetelor si a efectelor acestora asupra vietii oamenilor, toate acestea au facut din mesopotamieni specialisti ai vremii in matematica si astronomie. Exista dovezi clare ca mesopotamienii au cartografiat cerul, au dezvoltat un zodiac cu 18 semne zodiacale si erau capabili sa calculeze cu foarte mare precizie pozitia viitoare a planetelor sau viitoare eclipse de Soare sau de Luna. Ei au divizat elipsa in 360 grade, au atribuit fiecarui grad 60 de minute si fiecarui minut 60 de secunde. In jurul anului 600 i. Hr., apare zodiacul cu 12 semne zodiacale. Nu se punea accent pe horoscopul personal, primul de acest fel aparand in jur de anul 400 i. Hr. Este vorba de horoscopul datat de A. Sachs in 29 aprilie 410 I.Hr., un horoscop destul de rudimentar de altfel. Din Mesopotamia s-au insiprat vechii greci in privinta astrologiei. Primele mentiuni privind astrologia provin de la poetul Hesiod, in 750 i.Hr. Insa grecii au aprofundat domeniul, ganditorii greci aducandu-si o contributie substantiala in acest sens. Pitagora a venit cu idea microcosmosului, un univers in miniatura, ce reflecta fidel macrocosmosul. Platon sustine si el aceasta idee si o intareste. Grecii au introdus in circulatie teoria celor 4 elemente: focul, pamantul, aerul si apa. In sec. II i.Hr., Hipparchus a perceput echinoctiile si a pus bazele zodiacului, asa cum este el cunoscut astazi in lumea occidentala. Progresele din matematica si astrologie au dus la posibilitatea alcatuirii unor horoscoape personalizate, pentru diversi indivizi in parte.
     Este infirmat faptul eronat care punea originile astrologiei in Egiptul Antic. Intr-adevar, egiptenii au fost implicati in astronomie si divinatie, insa nu exista dovezi care sa sustina utilizarea astrologiei. Abia in timpul domniei lui Alexandru Macedon, in 332 i. Hr, astrologia a devenit parte a culturii egiptene.
     Cel mai cunoscut astrolog al antichitatii a fost Claudius Ptolemeu, care a trait in jurul anului 100 i. Hr, in Alexandria Egiptului. Este cunoscut in astronomie si astrologie pentru doua lucrari reprezentative pentru aceste domenii: “Algamest” si “Tetrabiblos”. Singura care a supravietuit incendiului care a distrus biblioteca din Alexandria a fost lucrarea “Tetrabiblos”, care a devenit un text astrologic standard pentru astrologii arabi si europeni pana in sec. XVII d. Hr., pana cand Nicolaus Copernic a stabilit, prin observatiile sale pertinente, ca Soarele este in centrul sistemului nostru solar.
     Imperiul Roman este cel care a promovat astrologia populara. Se spune ca astrologia a fost adusa in Imperiul Roman de catre Antiochus, in sec. II. i.Hr, un sclav chaldeean. Chaldeenii veniti in Imperiul Roman sunt cei care au adus si promovat aceasta arta. Masele erau atrase de divinatie, in timp ce intelectualii erau impresionati de profunziea ideilor si de modul in care se utilizau observatiile privind miscarea corpurilor ceresti. Inclusiv unii imparati, precum Caesar Augustus, erau pasionati de astrologie (Caesar a gravat semnul sau zodiacal, Capricornul, pe monede), sau au devenit chiar astrologi pasionati – Hadrian si Domitian. Odata cu invadarea Imperioului Roman de catre goti, astrologia a decazut laolalta cu alte stiinte, ramanand intr-o stare de suspensie in perioada Evului Mediu Intunecat.
     In aceasta perioada intunecata, centrul invatarii s-a mutat in lumea islamica a Orientului Mijlociu. Stim ca arabii au cucerit nenumarate teritorii, de la granitele Chinei, Indiei, ajungand pana in Franta, Spania si nordul Africii, insa au stiut sa aprecieze cunostintele civilizatiilor pe care le-au cucerit si astfel au fost cei care au conservat, intre altele, si cunostintele de astrologie, pana la reintroducerea lor in Europa Evului Mediu tarziu. Arabii au imbunatatit astrologia lui Ptolemeu, au construit observatoare astrologice si au dezvoltat astrolabul, un dispozitiv cu ajutorul caruia se pot observa stelele si planetele. Arabii vedeau astrologia ca parte a unui intreg mai cuprinzator, iar planetele erau vazute ca niste canale de comunicare spirituala.
     Astrologii perioadei medievale si renascentiste erau filosofi, matematicieni, astronomi si alchimisti, iar astrologia era o stiinta ce se preda in universitati si se reflecta in arta, literatura si arhitectura perioadei.
     In secolele 20 si 21, astrologia a intrat in faza in care tot mai multi dintre reprezentantii sai ofera explicatii psihologice descoperirilor lor. Astrologii psihologi tind sa lucreze ca si consilieri, mai mult decat ca si consultanti. Chiar daca exista sau nu o explicatie stiintifica pentru astrologie, astazi ne confruntam cu o renastere a interesului pentru acest domeniu, mai ales din perspectiva publicului larg, dar si a elitelor conducatoare, a reprezentantilor pietelor finaciare chiar, a personalitatilor celebre, dar si a oamenilor de rand. Astazi, mai mult ca niciodata, astrologia isi asuma rolul pentru care a fost create de la inceput, acela de a-i ajuta pe oameni sa-si inteleaga locul in univers, la nivel spiritual, emotional, dar si intellectual.