Compatibilitate zodiac chinezesc zodii Bivol - Maimuta

loading...

Bivol - Maimuta

Compatibilitati Bivol - Maimuta Compatibilitati Bivol - Maimuta

     Bivolul si Maimuta au o chimie speciala in relatia lor. Maimutei ii place foarte mult modul in care Bivolul vede lumea, realismul sau, felul sau practic de a fi, in vreme ce Bivolul nu se mai satura sa descopere ceea ce ascunde Maimuta, in fiecare zi descoperind cate ceva nou despre ea. Fiecare partener are cate un stimulent pentru celalalt, indiferent de situatie. In cuplu, pot sa apara mari divergente, atunci cand Maimuta nu isi poate infrana tendintele de cheltui si risipeste banii economisiti cu-atata efort de partenerul Bivol.

BARBATUL BIVOL – FEMEIA MAIMUTA
     Atunci cand barbatul Bivol se indragosteste de femeia Maimuta, relatia poate decurge foarte normal, insa este foarte posibil ca, dintr-o data, cursul firesc sa fie intrerupt de evenimente ce pot afecta puternic relatia. Sansele ca lucrurile sa nu fie deranjate sunt destul de mici.
     Femeia Maimuta este superficiala in a analiza lucrurile, se concentreaza mai mult asupra ansamblului, ignorand detaliile, utilizeaza tot ceea ce detine in propriul sau avantaj. Barbatul Bivol poate fi foarte puternic dezamagit de comportamentul partenerei sale, care, urmarindu-si propriile interese, poate eluda orice reguli. Femeia Maimuta este foarte inteligenta, dar exista un oarecare dualism al personalitatii sale, care uneori poate iesi la iveala in modul cel mai neasteptat si in momentele cele mai nepotrivite. Femeia Maimuta nu reuseste, din pacate, sa fie fidela unui job, nici unui partener, pentru o prea lunga perioada de timp. Atentia ii este mereu distrasa, mereu apare ceva mai interesant de facut. Barbatul Bivol este exact opusul ei, foarte implicat si foarte serios atunci cand este vorba despre munca sa si despre sarcinile pe care si le-a asumat.
     Femeia Maimuta nu va ezita sa se foloseasca de atributele sale feminine, de puterea sa de seductie, pentru a obtine ceea ce isi doreste. Daca si-l doreste pe barbatul Bivol, va face totul pentru a-l obtine, desi acesta nu cade, de obicei, in astfel de capcane. Daca barbatul Bivol o va face pe femeia Maimuta sa munceasca mult pentru a-l cuceri, daca aceasta va ajunge sa-l vada ca pe o provocare, este foarte posibil ca, in final, sa se indragosteasca de el si, din acel moment, se va dedica partenerului sau cum va putea mai bine.

BARBATUL MAIMUTA – FEMEIA BIVOL
     Barbatul Maimuta pregateste intotdeauna cate ceva, este foarte inteligent si ii place sa puna pe tapet tot felul de noi idei. Problemele apar atunci cand se gaseste in pozitia de a-si pune in aplicare planurile. Rareori reuseste sa gaseasca rabdarea necesara pentru a le duce la bun sfarsit asa cum si le-a propus. Este putin probabil ca barbatul Maimuta sa reusesca sa ramana foarte mult timp pe acelasi job, deoarece se plictiseste, crede ca un nou job ii poate oferi ceea ce ii lipseste. Si, cu siguranta, mereu ii lipseste cate ceva. Femeia Bivol nu concepe o astfel de atitudine fata de viata. Ea este total implicata in ceea ce face, daca isi asuma o anumita actiune sau decizie, va face totul pentru a duce lucrurile la bun sfarsit. Ii place sa faca lucrurile pe rand si temeinic.
     Barbatului Maimuta ii plac foarte mult provocarile, insa in momentul in care provocarea dispare sau scopul este atins, trece repede la altceva, fara sa se uite inapoi. Mai ales la varste mai tinere, barbatii Maimuta sunt foarte nestatornici. Femeia Bivol este foarte dedicata relatiei, atunci cand ia hotararea de a se implica intr-una. Este adevarat ca decizia o ia destul de greu, cantarind toate posibilitatile, inclusiv puterea sentimentelor pe care le are fata de partener. Barbatul Maimuta este un seducator prin excelenta, este printre putinii care detin aptitudini native in aceasta privinta. Daca isi pune in minte sa o cucereasca pe femeia Bivol, o va face si chiar se va indragosti de ea in proces, mai ales daca dureaza ceva mai mult timp.

Exista premise pentru ca relatia dintre Maimuta si Bivol sa se infiripe si sa functioneze, chiar daca multe dintre trasaturile lor de caracter nu sunt deloc compatibile. Eforturi deloc neglijabile sunt solicitate de ambele parti, pentru ca aceasta relatie sa aiba sanse de reusita.

loading...
loading...